9 07 2008

Am demisionat.

Numai bine tuturor.



Îndobitocire

8 05 2008

Simt că încep să mă prostesc din cauza televizorului ăsta. Adică nu ştiu exact cât de cult eram până acum, dar parcă în loc să asimilez eu dau înapoi.

Campania electorală – deja am început să fac burtă de la atâta râs. Sunt ăştia în stare să se bată singuri în gură că aşa poate poate se uită alegătorii la ei şi’i votează pentru a servi interesele cetăţenilor, evident.
Am văzut acum la Badea în emisiune cum unii se ceartă pentru că au vopsit o balustradă în galben, au venit alţii noaptea şi au tras o vopsea portocalie peste după care se apără şi spun că de fapt au venit alţii si au vopsit cu roşu şi din combinaţia de galben cu roşu a ieşit portocaliu.
Ai înţeles ceva? Mai citeşte o dată fraza şi poate o să înţelegi. Oricum e de râs, dar de râs în hohote nu glumă.

Scandalul cu banii lu’ Jiji – mare circ din care nu va ieşi absolut nimic sunt convins.

Gata, pun punct postului. Revin.
Punct am zis. Punnnnnnnncccccccccttttttttt



Cronica Cârcotaşilor

1 05 2008

Am urmărit azi, adică ieri că s’a făcut ceasu 1.30 acum şi e 1 Mai, Cronica Cârcotaşilor şi vreau să spun că a început să mă obosească rău de tot glumele celor doi. Chiar nu mai e ce a fost acum ceva timp. Una două bagă dans şi publicitate la greu. Dezbrăcatu’ mai face nişte glume strălucite uneori, în rest plictisitoare rău de tot emisiunea.

Cel puţin aşa mi s’a părut mie. De fapt aşa mi se pare de mult timp şi cu toate astea mă mai uitam când îmi aduceam aminte, dar gata, nu o să mă mai uit că nu mă mişcă deloc, dar deloc.

Spre exemplu azi s’au luat de Mircea Badea şi l’au făcut în toate felurile, după care dans, publicitate, câteva “chifteluţe” din televiziune, iar dans, Dezbrăcatu’, dans again, l’au chemat pe Who’s Your Daddy cu Aida, publicitate din nou, au cântat cei doi şi gata.

Asta îmi mai aduc eu aminte din aproape 2 ore de uitat la TV. Mai bine îmi dădeam un şut în coaie şi ieşeam mai bine.



Wu-Tang Clan – The Heart Gently Weeps

25 04 2008

O ultimă însemnare înainte să plec în vacanţă.

Superbă melodie, super tare videoclip.



Urare

24 04 2008

Eu tre să’mi fac bagajele şi mă tirez la ţară, cred că o să’mi închid şi telefonul să scap de mesajele mass pe care cu siguranţă le voi primi de Paşte. Mă rup de Bucureştiul ăsta pentru câteva zile că nu’l mai suport deloc.

Vă doresc să aveţi un Paşte Fericit alături de cei dragi.

Numai bine.



Pagina: [1] 2 3 4 » ... Last »